Home Știri Locale România –locul I la mortalitatea cauzată de accidente în Europa

România –locul I la mortalitatea cauzată de accidente în Europa

0
16

Doar 7% din accidentele care au avut loc anul trecut în România s-au petrecut pe întuneric, cele mai multe având loc la lumina zilei (peste 70%), iar restul pe înserat, arată datele Institutului Național de Statistică transmise Eurostat la sfârșitul săptămânii trecute. Cele mai multe accidente au loc vinerea, iar intervalul orar ”negru” este 17-19. Într-un sfert dintre accidente (25%) e implicat doar un vehicul (care se lovește de un pom sau cap de pod ș.a.). Dacă ne uităm la accidentele după luna în care au loc, august e luna cea mai ”periculoasă”. Iar ca județ, dacă eliminăm Capitala, Iașiul și Prahova sunt județele cu cele mai multe accidente.

În cursul anului 2020 s-au înregistrat 22.836 accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, rezultând 29.571 persoane accidentate, din care 5,6% persoane accidentate mortal. Faţă de anul 2019,numărul persoanelor rănite a scăzut cu 29,6%, cel al accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale cu 26,7%, iar cel al persoanelor accidentate mortal a scăzut cu 11,7%. E drept, trebuie avut în vedere faptul că 2020 a fot anul în care am trecut prin perioade de lockdown și de restricții severe de circulație. Prin urmare, comparațiile cu alți ani pot fi nerelevante.

Ponderea accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale produse în localităţi (exclusiv autostrăzi) a fost de 82,1% din total accidente, iar ponderea persoanelor accidentate mortal sau rănite a fost de 78,0% din total persoane accidentate.soferi accidente

În anul 2020, din totalul celor implicați în accidente, circa 40% au fost șoferi care consumaseră alcool, iar 60% au fost pietoni băuți. Din total persoane accidentate în accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, în anul 2020, un număr de 18460, respectiv 62,4%, aveau vârsta de cel puţin 30 ani .

După momentul producerii, ponderi mai mari ale numărului de accidente s-au înregistrat în lunile august (11,5% din numărul total de accidente), septembrie (11,0%) şi iulie (10,8%).

După condiţiile de luminozitate, 71,9% din numărul total de accidente au avut loc în timpul zilei şi după starea carosabilului, 83,7% din accidente au avut loc pe carosabil uscat

Cele mai multe accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale s-au produs în regiunea Nord-Est, respectiv 3903 accidente. Aproape un sfert sunt accidente între o mașină și un pieton iar 15% sunt accidente între o mașină în mers și alte mașini parcate.

În 2020, anul pandemiei, în țările Uniunii Europene s-a înregistrat o reducere cu 4.000 de cazuri a accidentelor rutiere mortale, rata mortalității fiind la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, conform Comisiei Europene. Deși evoluția fără precedent constatată anul trecut a determinat anumite schimbări în clasamentul ratelor mortalității pe țări, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18 de decese /1 milion de locuitori), în timp ce România (85 de decese /1 milion) a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalității în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

România, cea mai ridicată rată a mortalității în 2020

Deși evoluția fără precedent constatată în 2020 a determinat anumite schimbări în clasamentul ratelor mortalității pe țări, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18 /1 milion), în timp ce România (85 /1 milion) a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalității în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here