Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a decis, în şedinţa de vineri, să închidă restaurantele şi cafenelele din comunele Cepleniţa şi Răchiteni, precum și să interzică organizarea de nunți, botezuri și mese festive, întrucât incidenţa COVID-19 este mai mare de 3 la mia de locuitori, relatează Agerpres.

Potrivit prefectului Marian Grigoraş, în comunele Cepleniţa şi Răchiteni incidenţa este de 3,09, respectiv 3,04 la mia de locuitori.

„Suntem în situaţia nedorită cu două comune din Iaşi – Cepleniţa şi Răchiteni – în care incidenţa cazurilor de COVID-19 a trecut de 3 la mia de locuitori. Respectăm legislaţia care specifică măsurile care trebuie luate astfel încât să limităm răspândirea virusului SARS-CoV-2. Vom urmări cu atenţie evoluţia pandemică din cele două comunităţi şi vom pune accent pe vaccinarea populaţiei”, spune prefectul Marian Grigoraş.

În şedinţa CJSU Iaşi s-a decis ca în cele două comune, timp de două săptămâni, să fie interzisă activitatea cu publicul a agenţilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor şi la terase. De asemenea, a fost interzisă activitatea cu publicul a operatorilor licentiaţi în domeniul jocurilor de noroc precum şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau altor evenimente culturale. A fost interzisă organizarea unor evenimente private precum nunţi, botezuri, mese festive atât în spaţii deschise cât şi închise. De asemenea, sunt interzise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber; este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează piscinele interioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.