Comuna ieșeană Alexandru Ioan Cuza a eșuat în tentativa de modernizare prin PNDL a grădiniței și școlilor, iar la șase ani de la depunerea proiectelor copiii trebuie să stea acasă, pentru că nu sunt locuri la grădiniță, transmite publicația Reporter de Iași.
Grădinița e din 1940, cade varul de pe pereți. Proiectele sunt depuse din anii 2015-2017, dar în septembrie 2021 nici măcar n-au fost începute. Localitatea Al.I. Cuza are cea mai mică absorbție PNDL din județ, doar 9%.
Ipoteza noii administrații este că au umflat prețurile de proiectare și apoi au oprit investițiile. Abia acum, după 6 ani, se organizează licitațiile de execuție. În 7 ani de PNDL, abia au terminat o școală cu două săli de clasă.
Imaginea eșecului în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), studiu de caz comuna Alexandru Ioan Cuza. În cei 7 ani de PNDL I și PNDL II au depus 7 proiecte: reabilitarea a trei școli și două grădinițe, modernizarea unui pod și asfaltarea unui drum comunal.
Bilanțul e mai mult decât subțire: au fost finalizate doar drumul și o școală. Celelalte se află într-un stadiu incipient, deși vorbim de investiții mici, de câteva sute de mii de lei. Nu s-a ajuns nici măcar la adjudecarea licitațiilor pentru execuție.