Producătorul de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), controlat de Ministerul Sănătății, a realizat în primul trimestru din acest an o cifră de afaceri netă de 68,03 milioane lei, în scădere cu 8% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net a rămas asemănător, la nivelul de 4,03 milioane lei (față de 4,08 milioane lei în trimestrul 1 in 2020), potrivit rezultatelor raportate Bursei de Valori București (BVB). Cheltuielile totale au scăzut la 82,48 milioane lei, comparativ cu 86,22 milioane lei în primele trei luni din 2020, scrie News.ro

„Valorile indicatorilor de echilibru financiar la data de 31 martie 2021 evidențiază o situație financiară favorabilă și preocuparea continuă pentru eficientizarea afacerii. (…) Prin activitatea de producție desfășurată în trimestrul I anul 2021 s-a avut în vedere asigurarea cerințelor pieței. Din punct de vedere cantitativ, producția realizată în trimestrul I anul 2021 s-a concretizat în 124,7 milioane unități farmaceutice sub formă de comprimate, capsule, produse parenterale, produse topice (unguente, creme, geluri), supozitoare, ovule. Substanța activă Nistatina a fost produsă într-o cantitate cu 6,3% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020”, arată raportul companiei. Totalul activului patrimonial la data de 31 martie 2021 este de 858,25 milioane lei, valoare apropiată de cea înregistrată la data de 31 decembrie 2020. Valoarea activelor imobilizate este strâns corelată cu realizarea programului de investiții, valoarea investițiilor planificate pentru trimestrul I 2021 este de 7,18 milioane lei, valoarea realizată fiind de 11,55 milioane lei.

Conform programului anual, structura investițiilor este următoarea: investiții în cercetare-dezvoltare, investiții în noi site-uri de producție–realizare capacitate de producție unguente și supozitoare, investiții în modernizarea site-urilor de fabricație existente, adaptarea infrastructurilor de service, alimentare și distribuție utilități, transport și conectare la sistemul de drumuri naționale, depozitare materii prime și produse finite la tendința de dezvoltare a platformei industriale, investiții în tehnologia informației, telecomunicatie și digitalizarea proceselor, Investiții în resurse umane. Compania și-a planificat investiții de 93,52 milioane lei în acest an. Valoarea creanțelor este de 240,3 milioane lei, mai mică decât cea înregistrată la data de 1 ianuarie 2021. Raportat la cifra de afaceri totală, exportul are o pondere de 51,47%, rezultat care se înscrie în trendul asumat de managementul companiei în Planul deAdministrare 2021-2023. În primul trimestru din 2021 vânzările produselor Antibiotice către pacienți (vânzări sell out) au înregistrat o creștere cu 1% de la 88,14 milioane lei în trimestrul I anul 2020 la 89,3 milioane lei în trimestrul I anul 2021 în condițiile în care piața relevantă a suferit o scădere de 2% în aceeași perioadă, de la 688,89 milioane lei în trimestrul 1 2020 la 676,54 milioane lei în trimestrul 1 2021. Astfel, cota de piață Antibiotice în piața relevantă a crescut de la 12,69% înregistrată la finalul trimestrului 1 din 2020 până la 13,2% în trimestrul 1 al anului 2021. Antibiotice Iași are 1.400 de angajați și o capitalizare de 363,86 milioane lei. Ministerul Sănătății deține 53,01% din acțiuni, iar SIF Oltenia – 19,04%. Compania și-a început activitatea în 1955 când a produs pentru prima dată penicilina în România și în Europa de Sud-Est. Din aprilie 1997, acțiunile companiei sunt tranzacționate la Categoria I a Bursei de Valori București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here