Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Ignatie, a transmis un mesaj în care face apel la rugăciune pentru sănătate şi cere tuturor să creadă în medici, să respecte măsurile de protecţie şi să conştientizeze pericolele reale ale pandemiei.
”Am luat act, cu deosebită îngrijorare, de creşterea exponenţială a numărului persoanelor din cuprinsul judeţului Vaslui, şi din întreaga ţară, infectate cu noul coronavirus şi care suferă de forme grave, umplând până la refuz secţiile ATI ale spitalelor.

Este absolut necesar, în aceste vremuri, să conştientizăm pericolele reale ale pandemiei şi să înmulţim rugăciunile pentru sănătate, să respectăm cu mai multă responsabilitate măsurile de protecţie sanitară şi să ascultăm, cu deplină încredere, de îndemnurile avizate ale medicilor şi specialiştilor din domeniul sănătăţii, uzând de tot ceea ce este necesar pentru împiedicarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi revenirea la o viaţă spirituală, culturală, economică şi socială normală”, a transmis, Episcopul Ignatie.

Episcopul Huşilor consideră că ”raţiunea principală care stă la baza respectării acestora este dragostea faţă de aproapele şi conştiinţa faptului că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, de care trebuie să avem mare grijă”.

”În acest context foarte dificil, marcat de suferinţa bolii şi a despărţirii premature de cei dragi, un reazem esenţial îl aflăm în rugăciune. De aceea, îndemnăm stăruitor pe slujitorii sfintelor altare să intensifice programul de slujbă, oficiind mai des, în parohii şi mănăstiri, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi şi pentru personalul medical”, a mai transmis episcopul.

”Rugăciunea pentru semenii noştri, alături de grija faţă de cei vulnerabili în faţa bolii, pentru care sănătatea este prioritară, dau măsura conduitei creştine iubitoare şi responsabile, oferindu-ne starea de echilibru absolut necesară în această perioadă de timp marcată de tentaţia polarizării”, a mai transmis Episcopul Ignatie, conform news.ro.

Articolul precedentKlaus Iohannis anunță noi restricții: masca obligatorie peste tot, carantină de noapte și alte restricții dure începând de luni (video)
Articolul următorUn nou tronson de terapie intensivă, funcțional la Spitalul Modular de la Lețcani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here