Dacian Ciolos este noua nominalizare pentru functia de premier a lui Klaus Iohannis. Intr-o postare pe Facebook, Dacian Ciolos spune ca presedintele Romaniei i-a cerut sa formeze un guvern.

Liderul USR, Dacian Cioloș, este propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru postul de premier. Anunțul a fost făcut de șeful statului luni seară, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare, pentru formarea unui nou guvern după ce Cabinetul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură.

„Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern. Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.

Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern. Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.” spune Ciolos într-o postare pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here